Hesperian Health Guides

De ce sunt copiii surzi în pericolul de a fi abuzaţi sexual?

In this chapter:

Toţi copiii riscă să fie abuzaţi sexual pentru că ei trebuie să aibă încredere în adulţi şi în copiii mai mari, şi depind de grija acestora. Ei sunt învăţaţi că "copiii cuminţi" fac ce li se spune. Astfel, lor le este greu să spună "nu" adulţilor. Copiii foarte mici nu au de unde să ştie cum se poartă în mod normal adulţii şi ce poate fi acceptabil din partea adulţilor.

Copiii surzi riscă cu atât mai mult să fie abuzaţi sexual deoarece:

  • Societatea, în general, îi apreciază mai puţin pe cei cu dizabilităţi decât pe ceilalţi, aşa că un abuzator poate considera că este normal să folosească un copil surd pentru sex. Şi pentru că fetele sunt deobicei apreciate mai puţin decât băieţii, fetele surde sunt mai puţin apreciate decât băieţii surzi. Astfel, fetele surde sunt cel mai în pericol.
  • Oamenii surzi folosesc atingerea pentru a comunica – de exemplu, pentru a atrage atenţia cuiva. Un copil surd poate crede că atingerea cuiva este normală chiar dacă de fapt ea nu este normală.
  • Copiii surzi primesc mai puţine informaţii decât copiii auzitori, dar sunt la fel de curioşi. Ei pot fi izolaţi sau se pot simţi singuri, ceea ce îi face să devină ţinte uşoare pentru cei care comit abuzuri.
3 women sitting together; 2 are speaking.
Vreau ca Radha sa fie in siguranta. Dar cum sa o invat sa se protejeze? Mama mea nu vorbea cu mine despre asta.
Stiu la ce te referi. Fiica mea Mishiri nu poate auzi bine. Nu sunt sigur niciodata daca ma intelege. Putem sa gasim o modalitate sa le explicam?
  • Copiii surzi cu o comunicare limitată se poate să fi învăţat să facă ce vor ceilalţi, fără să întrebe de ce;
  • Copiii surzi cu abilităţi limitate de comunicare nu vor înţelege pe deplin ceea ce le explicaţi despre siguranţa lor.
  • Din cauza comunicării limitate, copiilor surzi le este mai greu să spună cuiva despre abuz. O persoană poate abuza de copilul surd deoarece ea ştie ca aceasta nu va putea să vorbească despre experienţa avută. Copiii surzi pot să comunice doar cu membrii familiei sau cu cei care au grijă de ei. Dacă persoana care comite abuzul este un membru al familiei, asistent medical sau profesor, copilul se poate să nu aibă încredere să spună cuiva.



This page was updated:09 aug 2022