Hesperian Health Guides

Abuzul sexual provoacă traume pe termen lung

In this chapter:

Abuzul sexual dăunează copilului din momentul în care are loc şi continuă să facă rău victimei toată viaţă. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât copilul nu poate vorbi despre abuz sau primi ajutor, suport şi tratament.

Dureri fizice pe termen lung

Durerile fizice pe termen lung pot fi cauzate de infecţii transmise pe cale sexuală (ITS). O persoană care comite un abuz poate infecta un copil cu HIV/SIDA şi cu hepatită, care nu se pot vindeca. Alte ITS-uri, dacă sunt lăsate netratate, pot cauza probleme ulterioare la sarcină, cancer sau moarte din cauza unor infecţii severe. Copiii care iau ITS în urma abuzului sexual, nu prezintă de multe ori niciun simptom şi nu primesc niciun tratament.

HCWD Ch13 Page 170-1.png

Traume în dezvoltarea copilului

Copiii care au fost abuzaţi sexual au tendinţa de a se simţi foarte vinovaţi, ruşinaţi şi furioşi. Multe victime ale abuzului sexual nu mai pot avea încredere în ceilalţi oameni. Victimele vor avea o stimă de sine scăzută – simt că nu sunt valoroşi şi nu merită să fie trataţi cu respect.

Serie de abuzuri

Copiii care au fost abuzati sexual pot continua să fie abuzaţi de alţii de-a lungul vieţii. Din cauza acelei experiențe din copilărie, ei pot creşte crezând că sexul este singura modalitate de a primi afecţiune sau de a fi în siguranţă. A fi rău trataţi sau a fi abuzaţi sexual poate deveni modelul lor în viață. De asemenea, fără suport şi ajutor pentru a vindeca abuzul, băieţii care au fost abuzaţi, pot abuza la rândul lor când cresc mai mari. Această serie de abuzuri creează o altă generaţie de victime şi viitori infractori.

Traumele cauzate de către abuzul sexual la copii nu au efect doar asupra copilului şi a familiei, ci şi asupra întregii comunităţi. De exemplu, persoanele ruşinate şi izolate din cauza abuzului sexual pot deveni distructive sau violente, pot începe să consume alcool sau droguri.



This page was updated:09 aug 2022